Legea eficienței energetice nr. 121/2014, modificată prin Legea nr. 160/2016 și OUG nr. 184/2020 prevede:
1. Autoritățile administrației publice locale din localitățile cu o populație mai mare de 5.000 de locuitori au obligația să întocmească PîEE (program de îmbunătățire a eficienței energetice) în care sunt incluse măsuri pe termen scurt și măsuri pe termen de 3-6 ani.
2. Autoritățile administrației publice locale din localitățile cu o populație mai mare de 20.000 de locuitori au obligația:
• să întocmească PîEE (program de îmbunătățire a eficienței energetice) în care includ măsuri pe termen scurt și măsuri pe termen de 3-6 ani;
• să numească un manager energetic atestat conform legislației în vigoare sau să încheie un contract de management energetic cu o persoană fizică atestată în condițiile legii sau cu o persoană juridică prestatoare de servicii energetice certificată în condițiile legii.
Prin Ordonanța de urgență nr. 184/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 121/2014 privind eficiența energetică, s-au introdus contravenții, cu amenzi cuprinse între 15.000 și 30.000 de lei pentru nerespectarea de către autoritățile administrației publice locale a prevederilor art. 9 alin. (20) și (21).
Programul de îmbunătățire a Eficienței Energetice (PîEE) este un instrument important în elaborarea unei viziuni pe termen de cel puțin 3 – 6 ani care să definească evoluția viitoare a modului în care se consumă și produce energia, inclusiv din surse regenerabile la nivelul comunității și ținta spre care se va orienta întregul proces de planificare energetică, cu actualizări anuale, identificarea de surse de finanțare și suport în implementarea lor.
Prin PîEE se urmărește colectarea de informaţii, monitorizarea periodică și realizarea unei baze de date privind consumurile lunare şi anuale de energie, în unităţi fizice şi valorice (energie electrică, energie termică, gaz natural, carburanţi), astfel:
• Consumul de energie electrică pentru iluminatul public;
• Consumul de carburanţi şi energie electrică al mijloacelor de transport în comun;
• Consumurile de energie (energie electrică, energie termică, gaz natural şi alţi combustibili) în clădirile proprii şi ale tuturor instituţiilor publice din subordinea autorităţii publice locale;
• Consumul anual de energie electrică, gaz natural şi energie termică a populaţiei.
CINE POATE REALIZA UN PîEE
PîEE poate fi realizat de un manager energetic pentru localități, atestat de Ministerul energiei sau de o firmă (persoană juridică) prestatoare de servicii energetice certificată de același minister.
SERVICII OFERITE DE ING.GREEN
1. Elaborarea și actualizarea (până la 30 septembrie în fiecare an) Programului de măsuri de eficienţă energetică, prin propunerea de măsuri fără cost, cu cost redus sau măsuri care presupun investiţii şi transmiterea acestuia la DEE-ME;
2. Elaborarea Programului localității privind reducerea emisiilor de CO2 până în 2030;
3. Monitorizarea implementării măsurilor de eficienţă energetică incluse în PiEE;
4. Acordarea de consiliere pentru întocmirea Caietelor de sarcini pentru achiziţiile publice ale echipamentelor, în vederea achiziţiei echipamentelor eficiente energetic;
5. Întocmirea de rapoarte privind eficienţa energetică, care includ: analiza evoluţiei consumurilor de energie, evoluţia consumurilor specifice, oportunitatea implementării unor măsuri/proiecte de eficienţă energetică, achiziţia unor echipamente eficiente energetic etc.;
6. Întocmirea de rapoarte sau informări pentru DEE-ME. Reprezentarea Beneficiarului în relaţia cu DEE-ME;
7. Acordarea de consultanţă privind modul de aplicare a legislaţiei şi reglementărilor în vigoare privind eficienţa energetică.
8. Consultanţă privind realizarea proiectelor de investiţii pentru a se asigura un grad crescut de eficienţă energetică;
9. Consultanţă în întocmirea Caietelor de sarcini pentru achiziţiile publice care au ca obiect (sau ca parte a obiectului) consumul de energie sau reducerea/eficientizarea consumului de energie în clădirile publice;
10. Consultanţă în gestionarea tuturor resurselor energetice, inclusiv în implementarea unor sisteme moderne de monitorizare, menţinere şi actualizare a bazelor de date cu privire la consumurile absolute şi consumurilor specifice de energie;
11. Stabileşte şi calculează indicatorii de eficienţă energetică care să permită evaluarea şi compararea performanţelor energetice locale, cu valori de referinţă medii înregistrate la nivel naţional şi/sau European; propune măsuri de îmbunătăţire a acestor indicatori;
12. Transmite la DEE-ME, până la data de 30 Septembrie a anului care intră sub incidenţa contractului, Programul de Îmbunătăţire a Eficienţei Energetice;
13. Acordarea de consultanţă, participând la întâlnirile de lucru organizate de reprezentanţii din cadrul Primăriei, privind modul de aplicare a legislaţiei şi reglementărilor în vigoare privind eficienţa energetică şi influenţa acestora asupra Programului de Îmbunătăţire a Eficienţei Energetice (PiEE);
14. Reprezintă Beneficiarul în relaţia cu alte autorităţi publice, după caz, pe probleme de eficienţă energetică, cu acordul și la solicitarea Autorităţii publice locale;
15. Participă la şedinţa Consiliului Local la care va fi supusă aprobării elaborarea și ulterior actualizarea anuală a Programului de Îmbunătăţire a Eficienţei Energetice.
BENEFICIILE OBȚINUTE
1. Realizarea strategiei energetice a localității în vederea reducerii impactului negativ asupra mediului;
2. Evitarea plății amenzilor cuprinse între 15.000 și 30.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (21), introduse prin Ordonanța de urgență nr. 184/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 121/2014 privind eficiența energetică.
3. Existența unui consultant energetic care să fundamenteze proiectele și soluțiile de energie durabilă la nivelul UAT-ului;
4. Consultanță privind modul de aplicare a legislației privind eficiența energetică;
5. Consultanță privind accesarea de finanțări (ne)rambursabile pentru modernizarea clădirilor publice și creșterea confortului microclimatic în acestea;
6. Evaluări energetice interne și măsurarea economiilor de energie în proiectele implementate;
7. Alte zone în care aportul tehnic și consultativ al managerului energetic pentru localități va aduce valoare adăugată: valorificarea energetică a deșeurilor; programe de conștientizare și schimbare de comportament privind utilizarea energiei, atât în clădirile publice, cât și în cele private și rezidențiale; facilitarea și implicarea UAT-urilor în proiecte internaționale de diseminare de tip Orizont 2030.